Admiterea la facultate se va da exclusiv pe baza notelor obținute la Bacalaureat

 Admiterea la facultate se va da exclusiv pe baza notelor obținute la Bacalaureat
Publicat: 23/12/2013, 19:37

Admiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, fără a mai fi luate în calcul notele obținute în liceu, a anunțat, luni, ministrul delegat pentru învățământ superior și cercetare, Mihnea Costoiu

Măsura, prevăzută într-un ordin al Ministerului Educației, este justificată de faptul că bacalaureatul „a fost fără cusur”, a mai spus Costoiu.

Până acum, luarea în calcul a notelor din liceu era lăsată la latitudinea organizatorilor examenului de admitere, respectiv a facultăților.

În același context, Mihnea Costoiu a precizat că universitățile vor putea stabili, pe lângă acest nou cadru general, criterii specifice pentru admiterea la licență, master sau doctorat.

Noua „regulă” de la admitere este anunțată cu șase luni înainte, așa cum prevede legea, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii ani, a mai spus ministrul delegat.

Pe de altă, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate luni de Guvern, care modifică Legea educației introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu, au fost adoptate și alte măsuri ce vizează învățământul superior.

„În învățământul superior sunt două categorii de modificări importante: una privind finanțarea pe baza indicatorilor de calitate, iar a doua, creșterea rolului Consiliul Național al Rectorilor, care devine, prin lege, partener de dialog social al Ministerului Educației”, a explicat ministrul delegat.

Astfel, din 2014, finanțarea universităților va fi pe baza indicatorilor de calitate, și nu pe baza ierarhizării și clasificării univeristăților, document oricum suspendat în instanță, a precizat Costoiu.

Prin aceeași OUG, se introduc modalități suplimentare de alocare a fondurilor către universități, în principal prin încurajarea cooperării universităților cu diferiți actori, preponderent din mediul socio-economic. Altfel spus, finanțarea universităților este completată prin încurajarea diferitelor institute de cercetare sau companii, publice sau private să participe la proiecte cu caracter educațional.

„Am dat posibilitatea agenților economici și institutelor de cercetare să finanțeze studiile universitare de doctorat printr-un contract tripartit – universitate-studenți-agenți economici”, a explicat Costoiu.

De asemenea, se asigură cadrul legal pentru ca specialiști din diverse domenii de activitate să ocupe funcții didactice de predare, având statutul de cadru didactic asociat invitat.

Același act normativ clarifică durata anului universitar pentru studenții din anii terminali, astfel încât aceștia să beneficieze de toate drepturile, conform cu statutul lor, până la 30 septembrie.

O altă reglementare vizează reorganizarea Bibliotecii Pedagogice Naționale „I. C. Petrescu”, ca secție a Bibliotecii Centrale Universitare.

„Din cauza faptului că imobilul ocupat, până de curând, de această bibliotecă a fost retrocedat, instituția se afla într-un mare pericol de a pierde fondul de carte și locurile de muncă ale
angajaților săi”, au explicat reprezentanții Ministerului Educației.

Potrivit ministerului, o altă prevedere din OUG se referă la reglementări privind declanșarea alegerilor pentru noii membri ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), dat fiind că în 2014, odată cu finalizarea mandatelor unor membrii, posturile devin vacante.

„În cursul anului 2014, Consiliul ARACIS funcționează legal cu numărul de membri selectați în urma concursului organizat înanul 2013, până la ocuparea, în condițiile legii, a locurilor devenite vacante ca urmare a expirării mandatelor memebrilor numiți provizoriu”, prevede OUG.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești...
×